Taci si urca...

De mult imi doream sa fac un traseu pe munte sanatos, un traseu care sa merite, nu doar o plimbare prin padure de cativa km.
Am avut parte si din astea, fiecare cu frumusetea sa, mai ales ca la final te astepta intotdeauna rasplata - o priveliste frumoasa,un gram de aer proaspat, bucuria ca ai reusit sa ajungi acolo.
Dar de data asta vream altceva.
Si iata ca dorinta devine realitate. Am ales un traseu deloc usor, ba dimpotriva unii considerandu-l a fi al doilea ca dificultate din Romania(marturie ar sta si cele 42 de cruci de pe traseu) -Jepii mici din Busteni spre cabana Babele.
Am pornit pe o vreme frumoasa cu un cer senin si un soare foarte prietenos, ignorand avertismentele de ploi si chiar mai mult de cod galben de furtuna... Era pacat sa ratam o "plimbare" de 3-4 ore pana in varf de munte si doar Busu si nu numai se mai si inseala, nu?

Am pornit voiosi, la drum prin padure bine pregatiti -zic eu, cu provizii dulci, apa,imbracaminte si incaltaminte adecvate, mai putin antrenati dar nimic nu ne putea intoarce din drum. Traseul incepe frumos prin padure  urcam ,coboram, apar primele lanturi firave - suntem obositi dupa prima jumatate de ora dar nu ne dam batuti.

Traseul se scurteaza usor, usor din 4-4 1/2 mai raman 3 si tot inainte cu prapastia sub noi, sus stancile semete. Nu ne speria decat cerul care din albastru devenise un pic cenusiu, dar speram sa tina cu noi pana ajungem in punctul propus. Dar cand cerul a devenit deodata negru in spate si fulgerele brazdau cerul, iar tunetele ne zguduiau cu totul nu mai era asa placut si incepeam sa dam crezare meteorologilor.
... se pare ca stiu si ei ce zic acolo(promit sa ascult de acum incolo). Teama mea de fulgere este nemarginita si cand mai esti si pe munte si pamantul iti fuge pe alocuri de sub picioare, o piatra iti mai zboara pe langa ureche, mai treci prin farame de zapada si lanturile sunt singurele in care mai ai incredere pe traseu incepi sa iti mai pierzi un pic din avant si teama pune stapanire pe mine.
Incercam sa prind curaj gandidu-ma la cei care i-am intalnit pe traseu cu berea in mana...ei pot...asa ca nici eu nu ma las mai prejos. Imaginea intunecata si ceata care venea dupa noi sa ne inghita era mai ceva ca in seria de filme cu inelul buclucas.

Urmand indemnul "Taci si urca" am ajuns in varf cu cateva minute inainte ca ploaia si grindina sa puna stapanire pe peisaj. Norocul a fost de partea noastra ...cineva acolo sus ne iubeste.
Cabana "Caraiman" ne astepta prietenoasa si am fost mai mult decat fericiti sa o gasim acolo...
Cand ploaia s-a mai potolit am ajuns si la Babe. Sfinxul s-a deteriorat un pic nu mai e cum il stiam -cel putin asta a fost impresia mea si incercam sa imi conving prietenii ca nu au pic de imaginatie...el este - aveam sa aflu ca de fapt era pierdut in ceata dar in orice bolovan poti sa vezi ceva frumos :)).

Sunt inca sub euforia acestui traseu greu, periculos pe alocuri dar deosebit de frumos. Pentru cine se simte in stare sa-l parcurga... merita din plin.

Ce poţi face cu...

o lopată, două beţe şi o sfoară?!? seara când vii acasă?

Păi, să vă spun ce am făcut eu... am dat vreo 5 min pământul din faţa porţii - pământ rezultat din săparea unei gropi lângă poartă... se pare că marea companie de electricitate zonală, înlocuieşte stâlpii de susţinere a cablurilor (oare cât vor costa în următoarele facturi?)

După câteva înjurături printre dinţi, realizez că deştepţii au lăsat groapa nesemnalizată - în mijlocul trotoarului  restul fiind ocupat de pământul proaspăt scos... mă gândesc că vine vreun nefericit noaptea de se pomeneşte, brusc, mai scund cu 1,5 m...
Ce să fac? mă duc în curte...caut două crengi tăiate dintr-un vişin anul trecut, şi...le înfig cum mă pricep şi eu mai bine în perimetrul gropii şi semnalizez groapa aia cât de cât...


Rezultatul...sper să nu cadă vreunul...că eu nu-l scot :P