cu întoarcere prin rezervația naturală ”Lacurile Plitvice” -
patrimoniu UNESCO - dacă ai fost aici...ai grad de comparație cu frumusețea naturii.
Nu am de gând să vorbesc de cum m-am distrat sau cât de mult mi-a plăcut șederea în Croația...foarte mult., ci de un lucru care m-a pus pe gânduri.
Plimbându-ne prin stațiune, la pas, am observat, într-o zi, că toate, absolut toate, terasele, magazinele și casele aveau pus la vedere steagul Croației. Seara, am întrebat un comerciant local, ce sărbătoresc...și mi-a răspuns cu mândrie și bucurie că sărbătoareau ziua în care Iugoslavia( actuala Serbia) a recunoscut oficial ca stat pe Croația. Inițial m-a cuprins o bucurie...fără să realizez, pe moment, că trebuia să mă întristez. Am numărat, în gând, câți ani au trecut de atunci și mi-a dat 15. Apoi am vizualizat ce văzusem, până atunci, pe drum: două autostrăzi de câte 400 - 500 km - ca la carte (una din ele am putea s-o numim Autostrada Soarelui cu tunele de 5-6 km LUMINATE- care în urmă cu 5 ani era trasată cu linie punctată pe hartă. Avem și noi, întreagă pe hartă și punctată pe pământ ;) ), un oras - Zagreb, curat și liniștit cu Sală Polivalentă superbă - Arena Zagreb...iar ceea ce m-a făcut să mă întristeze cel mai rău este ca Serbia...cea care a ieșit învinsă din două războaie...se mișcă și se mișcă bine...îmi este teamă că atâta timp cât noi vom avea parte numai de: Să trăiți bine, Aici sunt banii dumneavoastră, Să ne numarați ouăle și altele de mare clasă...peste câțiva ani...vom vedea o și o Serbie - care acum e foarte gri...dar un gri deschis...unul care încet-încet devine alb si apoi albastru pur - care trece la pas de Romania...
Una peste alta...M-AM ÎNTORS...
Vă recomand, cu cea mai mare plăcere un concediu pe coasta dalmată...
